După felul în care s-au desfășurat operațiunile de salvare a celor aflați la bordul avionului prăbușit pe un vârf de munte, în județul Cluj, nu cred că a fost respectată vreo procedură. Nu cred că s-a aplicat vreun plan prestabilit. Nu cred că a funcționat vreo rutină. Ceea ce mi se pare absolut inadmisibil pentru o țară civilizată, aflată, nu-i așa, la hotarele UE, acolo unde serviciile speciale sunt blindate cu bani și tehnologie de ultimă oră, spre a fi în măsură să rezolve „situațiile extreme”. Să se refere înțelesul acestor „situații” doar la control, supraveghere și reținere, fiind vorba numai în capul nostru și de salvarea unor vieți omenești? S-ar zice că nu, de vreme ce, în 2012, s-au întâmplat următoarele fapte.
La întâlnirea anuală a serviciilor de urgență din Uniunea Europeană, de la Riga, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a fost premiat pentru „Operațiunea de salvare a unor cercetași belgieni în munții din România”, în condițiile în care, la startul competiției s-au aliniat „servicii de urgență puternice din Europa, selectate foarte riguros de organizatori”.
„Premiul pentru salvare remarcabilă”, obținut de STS, a fost conferit de organizatori pe motiv că „s-a demonstrat curajul operatoarei 112 care a preluat apelul”, gestionat ulterior exemplar.
„A mai fost apreciată – spune o știre apăruntă în presă – implicarea deosebită a serviciilor profesioniste care au participat la salvarea unor vieți omenești printr-o operațiune de urgență, ca urmare a unui apel la numarul unic 112”.
Era al doilea premiu european obținut de Serviciul de Telecomunicații Speciale după cel din anul 2009. Cum s-ar spune, STS-ul românesc se dovedea a fi un adevărat performer în materie de salvat vieți.
Mai mult, în 2013 – alt an al „înarmării” cu tehnologie de excepție a „specialilor” – Poliția Română a achiziționat un sistem portabil de localizare, identificare și monitorizare a telefoanelor mobile din rețelele Vodafone, Orange, Cosmote și RCS&RDS, cu „doar” 2,8 milioane de lei. „Sistemul folosește metoda de simulare a unei celule reale a rețelei de telefonie mobilă. Sistemul are mobilitate totală chiar și în timpul funcționării, având posibilitatea de instalare pe un autovehicul”, se arată în caietul de sarcini.
Cu ajutorul acestei tehnologii remarcabile, polițiștii monitorizează comunicațiile GSM și UMTS creând celule virtuale, similare cu cele din rețeaua reală. Modifică puterea semnalului, colectează, înregistrează și memorează coduri și date.
Ei bine, cu toată această mega-tehnologie aflată la îndemâna serviciilor speciale, în conturile cărora intră sume remarcabile – bugetul STS, 2013 – 2014, se ridică, de exemplu, la peste o sută de milioane de euro, mai exact la 503 milioane de lei -, doar pădurarii au reușit, dintre toți „specialii”, să-i găsească pe răniți după șase ore de căutări, mult prea târziu pentru doi dintre ei.
Din ce am avăzut în aceste ultime ore, din toate explicațiile, bâlbâielile, ezitările, misterele și secretomaniile reprezentanților administrației, am înțeles, totuși, că „situația” putea fi rezovată decent și în timp util, dacă ar fi existat un strop de normalitate în societatea românească.
O convorbire de pe celular sau un apel la 112 ar fi declanșat procedura. Tehnologia de ultimă oră a serviciilor speciale, informate imediat, ar fi urmat să-și pună în valoare performanțele: localizarea exactă a răniților, așa cum ne arată caietele de sarcini. Informarea ISU, SMURD, Salvamont și cursa acestora contracronometru.
Unul dintre medicii aflați în „avionul groazei” a vorbit, pe mobil, la puțin timp după momentul fatidic, cu colegii săi. Pentru „sculele” performante și foarte scumpe aflate în dotarea STS și a Poliției Române ar fi trebuit să fie de ajuns. Dar, ghinion: cu sistemul nu te joci, când e vorba de salvat vieți. „Sistemul utilizat de Direcția Operațiuni Speciale din IGPR cu ajutorul căruia se pot localiza terminalele GSM, folosite de principalii suspecți de comiterea unor infracțiuni grave, poate fi folosit doar în baza autorizării magistraților, în instrumentarea unor cauze penale” se arată într-un comunicat al Poliției.
După alte câteva minute, un altul a sunat la 112, număr de urgență controlat și gestionat de STS, premiantul clasei europene, „salvatorul remarcabil de vieți în munții României”. Nici atât. „Specialii” au pus degetul pe hartă, mai întâi, la vreo șapte kilometri de locul sinistrului. Apoi au revenit și, ca să vedem că nu se joacă, au localizat perimetrul de două ori mai departe de locul în care doi oameni începeau să înțeleagă, în umbrele nopții, că destinul le e potrivnic.
Luni am avut de-a face cu o mostră zguduitoare de neputință, dovedită de „serviciile speciale salvatoare”. Cele care risipesc bani, cu nemiluita, pe device-uri de interceptare, ascultare și stocare de date. Încă nu știm pentru cine, până când, pentru ce.
Pentru salvarea unor vieți, ne-am convins că nu.